Verdictul medicilor în cazul Danei Roba, care a fost lovită de soț cu ciocanul: „Șansele să rămână o legumă sunt uriașe”

Verdictul medicilor în cazul Danei Roba, care a fost lovită de soț cu ciocanul. Vedeta în vârstă de 31 de ani se află în spital și, conform unor surse, ar avea nevoie de a noua intervenție chirurgicală la creier.

Pe5 iunie 2023, Dana Roba era transportată de urgență la spital, acolo unde doctorii au operat-o pe creier timp de 9 ore. Soțul, Daniel Balaciu, a lovit-o în repetate rânduri cu ciocanul, motivul fiind gelozia acestuia. Conform unor zvonuri, de multă vreme ei nu se mai înțelegeau, însă au rămas împreună pentru cele două fetițe pe care le au împreună.

„Este într-o comă ușoară, indusă prin analgosedare. Creierul trebuie să fie în repaos total după o asemenea traumă, după o operație de nouă ore. Din păcate, șansele ca pacienta să se recupereze total sunt infime. Este o minune și că mai este în viață. Ar fi o minune și dacă ar mai putea să meargă, să vorbească, să aibă o viață cât de cât normală. Șansele să rămână o legumă sunt uriașe. Asta din punct de vedere medical. Am văzut, însă, și minuni. Dumnezeu este Puternic.

Vom știi cu exactitate atunci când o vom trezi. Este important să nu se formeze un nou hematom, să nu existe vreo complicație. Loviturile primite au fost de o brutalitate ieșită din comun. Ea nu a mai fost conștientă încă de la prima lovitură de topor.

Nu a suferit, nu a simțit durere, a leșinat după prima lovitură. Dacă medicii ar mai fi întârziat 3-4 minute, probabil că ar fi murit’, au dezvăluit surse medicale, sub protecția anonimatului, pentru CANCAN.ro.

„La data de 5 iunie 2023, în jurul orei 11:20, polițiștii Secției 3 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că între doi soți, un bărbat în vârstă de 45 de ani și o femeie de 31 de ani, din Timișoara, în timp ce se aflau în locuința personală, a avut loc un conflict spontan’, a transmis IPJ TM.

„Femeia a fost lovită cu un corp contondent la nivelul capului. Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul în vârstă de 45 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violență în familie’, se arată în comunicatul IPJ Timișoara.

Lasă un comentariu