Un nou cutremur s-a produs vineri în România. Semnalul de alarmă tras de specialiști!

Un cutremur de 2,9 grade pe scara Richter s-a produs vineri în zona Vrancea. A fost un cutremur de adâncime care a fost simțit în special în orașele aflate în apropierea epicentrului.

Un nou cutremur s-a produs vineri în România. Semnalul de alarmă tras de specialiști!
Un nou cutremur s-a produs vineri în România

Un seism de 2,9 grade pe scara Richter s-a produs vineri în zona Vrancea. A fost un cutremur de adâncime care a fost simțit în special în orașele aflate în apropierea epicentrului, scrie RomaniaTV.

Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul s-a produs vineri, la ora 15.02, în zona seismică Vrancea. Seismul a avut magnitudinea de 2.9 grade pe scara Richter și a apărut la adâncimea de 127 de kilometri. Cutremurul nu a produs pagube.

Mișcarea scoarței terestre a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 83km E de Brașov, 95km S de Bacău, 100km NE de Ploiești, 111km V de Galați, 114km NV de Brăila, 150km N de București, 171km NE de Pitești, 175km SV de Iași, 196km E de Sibiu, 214km N de Ruse.

Cutremure tot mai puternice în România

România a înregistrat anul trecut 1.096 de evenimente seismice localizate, numărul acestora fiind mai mic decât în anii precedenţi (1.299 de cutremure în 2019 şi 1.343 de cutremure în 2018), dar s-au înmulţit seismele cu magnitudinea egală sau mai mare de 3, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

În 2020, pe teritoriul României, 111 cutremure au avut o magnitudine-moment (Mw) mai mare sau egală cu 3 şi s-au produs în zona seismică Vrancea, la adâncimi între 63,7 şi 196 km, două cutremure cu Mw mai mare sau egală cu 3 au avut loc în zona Sinaia, la adâncimi de 64 şi, respectiv,

65,8 km, iar cinci astfel de cutremure au fost consemnate în alte zone seismice, la adâncimi între 0 şi 22,6 km.

„Numărul total de evenimente seismice din 2020 a fost mai mic decât în anii precedenţi (1.299 cutremure în 2019 şi 1.343 cutremure în 2018), dar numărul de cutremure cu Mw mai mare sau egală cu 3 a fost mai mare, deşi ele nu au fost semnificative ca magnitudine (118 în 2020 faţă de 103 în 2019 şi 86 în 2018). Activitatea de cercetare ştiinţifică, bazată în analiză şi pe multe alte tipuri de date, urmează a evidenţia dacă există o concluzie clară în ceea ce priveşte implicaţiile evoluţiei seismo-tectonice.

Oricum, relevanţa statisticii cutremurelor produse în anul 2020 în emiterea unor ipoteze cu privire la posibilitatea producerii unui cutremur major într-un anumit interval de timp este foarte limitată”, se arată în Retrospectiva cutremurelor produse în anul 2020 în România, realizată de INCDFP.

Cel mai puternic cutremur înregistrat a fost cel din data de 31 ianuarie 2020, având Mw de 4,8, la ora locală 03:26, produs în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 118,2 km.