Profesioniștii trebuie să le explice clar oamenilor beneficiile vaccinurilor , a spus la Digi24 preotul Constantin Necula. Credincioșii trebuie să înțeleagă că și vaccinurile sunt „în mâna lui Dumnezeu”, adaugă el, scrie Digi24.
„Trebuie explicat oamenilor foarte atent și fără nicio presiune din cale afară, noi suntem sub presiuena timpului, asta ne costă acum. Raportăm numărul de vaccinați și asta ne costă, în timp, dar cred că e un moment să respirăm un pic, să luăm aer în piept și să vedem cum îi facem pe oameni să înțeleagă că nu sunt cobai, că nu se supune asupra lor o presiune de genul acesta”, a spus Necula.
„E momentul să-i lăsăm pe profesioniști să vorbească, dar să-i învățăm cum să vorbească, pentru a fi înțeleși”, a adăugat el.
Întrebat dacă se va vaccina, preotul a răspuns: „Este o chestiune de intimitate personală între mine și medicul meu de familie, iar mai nou între mine și angajatorul meu”.
„A crede că vaccinul e o încălcare a unei dogme ține de învelirea anatomiei în ideologie și e extrem de periculos, și dacă privești dintr-o parte și din alta. Credincios însemană om cu încredere în Dumnezeu și care-l lasă și pe Dumnezeu să aibă încredere în el.
Adică un om lucid care conștientizează o dată în plus că este în mâna lui Dumnezeu, iar în mâna lui Dumnezeu, din când în când, stau și astfel de vaccinuri”, a spus preotul.