„Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam. Înainte ca să se fi născut munţii și înainte ca să se fi făcut pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu!
Tu întorci pe oameni în ţărână și zici: „Întoarceţi-vă, fiii oamenilor!” Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, și ca o strajă din noapte. Îi mături ca un vis: dimineaţa sunt ca iarba, care încolţește iarăși: înflorește dimineaţa și crește, iar seara este tăiată și se usucă.
Noi suntem mistuiţi de mânia Ta și îngroziţi de urgia Ta. Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre și scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse. Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet. Anii vieţii noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; și lucrul cu care se mândrește omul în timpul lor nu este decât trudă și durere, căci trec iute, și noi zburăm.
Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale și la urgia Ta, așa cum se cuvine să se teamă de Tine? Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă! Întoarce-te, Doamne! Până când zăbovești? Ai milă de robii Tăi!
Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta și toată viaţa noastră ne vom bucura și ne vom veseli! Înveselește-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâţia ani câţi am văzut nenorocirea!
Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta și slava Ta fiilor lor! Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Și întărește lucrarea mâinilor noastre, da, întărește lucrarea mâinilor noastre!”
Psalmul 90:1-17 VDC