Ei sunt romanii care vor fi incorporati in caz de razboi. Ce risca cei ce nu indeplinesc ordinele militare

Razboiul dintre Rusia si Ucraina a inceput in aceasta dimineata. Vladimir Putin a ordonat o operatiune militara in tara vecina. Pe masura ce tensiunile se intensifica de la o zi la alta, romanii se intreaba ce pesoane vor fi incorporate in caz de razboi daca este implicata si Romania.

Potrivit click.ro, in cazul în care România intră într-un război, Ministerul Apărării Naționale va mobiliza toate persoanele ce au urmat serviciul militar și sunt în rezervă, de asemenea, stagiul militar redevine obligatoriu pentru cei cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, scrie nescafffe.

În 2007, prin Legea numărul 395 din 16 decembrie 2005, de la 1 ianuarie, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat, ultima încorporare a recruților pentru militari în termen având loc în octombrie 2006, iar pentru militarii cu termen redus, iunie 2006.

Totuși, în cazul în care România va fi supusă unui război, această suspendare din 2007 va fi ridicată, iar autoritățile pot apela la mobilizarea parțială sau totală a populației pentru întărirea sistemului de apărare.

În timpul stării de război, a stării de mobilizare, dar și în timpul stării de asediu, care sunt decretate de către Președintele României și validate de către Parlament, Ministerul Apărării Naționale va mobiliza rezerviștii de orice fel, unde intra persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani și au contracte cu MApN. Totuși, Armata Română se bazează pe cei aproximativ 60.000 de rezerviști ce și-au îndeplinit stagiul militar înainte de 2007.

Rezerviștii ce nu se prezintă la ordinul unităților militare de care aparțin riscă să se supună prevederilor din Codul Penal, care are în vedere închisoare de la 2 la 7 ani pentru persoanele ce nu respectă ordinele militare.

De asemenea, în cazul unei stări de război, conform legislaţiei privind pregătirea populaţiei pentru apărare, vor fi chemați la arme bărbații cu vârsta cuprinsă între 20 și 35 de ani care îndeplinesc criteriile pentru executarea stagiului militar. La cerere, stagiul militar se poate executa și de la vârsta de 18 ani.

Lasă un comentariu