Ciclon mediteranean peste România! Cod portocaliu de ninsori, viscol și ploi în toată țara | Prognoza meteo

Ploile vor continua în sudul și sud-estul țării și în prima parte a zilei de joi, 12 ianuarie, în timp ce în nord-est se vor semnala, pe alocuri, și precipitații mixte, inclusiv ploi înghețate și depuneri de polei.

Ciclonul mediteranean care a afectat România în această săptămână va slăbi foarte mult în intensitate, iar aria precipitațiilor se va restrânge începând din seara zilei de miercuri, 11 ianuarie, scrie destepte.ro

Cu toate acestea, în cursul nopții va continua să plouă în regiunile sudice, dar și în jumătatea sudică a Transilvaniei, în timp ce în zonele de munte, la peste 1300 m altitudine, vor predomina ninsorile.

În dimineața zilei de joi, 12 ianuarie, temperaturile vor scădea sub pragul de îngheț în jumătatea estică a Moldovei, iar pe alocuri, în special în zonele mai înalte de deal, se vor semnala temporar și precipitații mixte, inclusiv ploi înghețate, care vor favoriza depunerile de polei.

Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 4 grade în nord-est, respectiv între 4 și 8 grade în restul țării. Mai cald va fi însă în Dobrogea, unde se vor atinge până la 10 – 12 grade.

Spre seară, ploile și ninsorile se vor opri în cea mai mare parte a țării, dar cerul va rămâne predominant acoperit în majoritatea regiunilor, scrie meteoradar.ro.

Avertizarea cod galben este valabilă de marți, 10 ianuarie, ora 10:00, până joi, 12 ianuarie, la aceeași oră.

În intervalul menționat vor fi precipitații moderate cantitativ, la început în vestul, centrul și sudul teritoriului, apoi și în celelalte zone, iar din noaptea de miercuri spre joi, aria acestora va fi în restrângere spre regiunile estice și sud-estice.

Local se vor acumula cantități de apă de 15…25 l/mp și pe alocuri de peste 30 l/mp.

Precipitațiile vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief, mixte în Carpații Occidentali, estul Transilvaniei și Moldova și predominant ninsori în restul zonei montane, unde se va depune strat de zăpadă.

Izolat vor fi depuneri de polei. Local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h.

Precipitații însemnate cantitativ și vânt puternic
A doua avertizare cod galben, de precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului la munte, este valabilă de marți, ora 16:00, până miercuri, ora 22:00.

În intervalul menționat, în nordul Olteniei, local în Muntenia, precum și în sud-vestul Moldovei, va ploua însemnat cantitativ.

Cantitățile de apă, prin acumulare pe tot parcursul intervalului, vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

În Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali, la altitudini în general de peste 1000 m, va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă.

Vântul va avea intensificări în zona înaltă, cu precădere în noaptea de marți spre miercuri, cu rafale de peste 70…90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

Cod portocaliu de ploi și ninsori
Avertizarea cod portocaliu de precipitații abundente este valabilă de marți, 10 ianuarie, ora 18:00, până miercuri, 11 ianuarie, ora 22:00.

În județele Prahova, Buzău, Vrancea și în zona montană din județul Dâmbovița vor fi precipitații abundente, iar prin acumulare, pe tot parcursul intervalului, se vor înregistra cantități de precipitații în general de peste 50…60 l/mp.

Precipitațiile vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief și ninsoare la altitudini în general de peste 1000 m, unde local se va depune strat consistent de zăpadă.

Lasă un comentariu