Ce păţeşti dacă mănânci banane cu coaja neagră? Iată ce spun specialiştii japonezi

Eviţi să le cumperi sau îţi plac la nebunie bananele cu coaja neagră? Exista lucruri care nu le stim si nu ajungem sa le cunoastem pe toate  intr-o viata.

Crezi că sunt deteriorate şi că ţi-ar putea face rău, sau le preferi în locul bananelor „verzi”? Specialiştii japonezi ne aduc veşti uimitoare despre bananele cu coaja neagră.

Bananele foarte coapate, cu coaja moale, cu pete maronii sau chiar cu coaja neagră,

conţin unele substanţe excepţionale pentru sănătatea noastră,

aceste substanţe active găsindu-se doar în bananele ajunse la maturitate.

Bananele cu coaja neagră combat CANCERUL

Bananele foarte coapate conţin TNF (Tumour Necrosis Factor) – o substanţă foarte

activă asupra celulelor tumorale, pe care le atacă şi le ucide.

TNF este folosit în oncologie pentru a trata pacienţii cu cancer,

iar bananele coapte conţin un TNF natural foarte puternic.

Un grup de cercetători japonezi de la Universitatea din Tokyo,

conduşi de profesorul Senji, au studiat efectele mai multor alimente asupra animalelor de laborator,

după descoperirea conţinutului ridicat în factori anticancerigeni pe care bananele coapte îl prezintă.

Va dorim sanatate si Doamne ajuta!

Sursa:Ombun.net


Lasă un comentariu