Casa din comuna hunedoreană Vaţa de Sus în care a copilărit Arsenie Boca a fost scoasă la vânzare pe olx.ro de o agenţie imobiliară din Cluj.
Casa părintelui Arsenie Boca, scoasă la vânzare. Neobişnuit este faptul că agenţia imobiliară nu are stabilit un preţ, ci îi îndeamnă pe potenţialii cumpărători să facă o ofertă. Pe locul casei în care a copilărit Arsenie Boca se află o casă veche din lemn şi chirpici cu pereţii acoperiţi de portretele de mari dimensiuni ale lui Arsenie Boca. Casa păstrează o parte din mobilierul fostei case părinteşti: un pat vechi de peste 100 de ani, o măsuţă şi o băncuţă, toate din lemn.
Până în urmă cu câţiva ani, această căsuţă, folosită şi ca şură, fusese lăsată în paragină. Ea a fost amenajată, pentru a putea fi din nou locuită. Deşi drumul este greu până aici, tot mai mulţi oameni ajung pe Dealul Bujoara pentru a vedea unde s-a născut părintele”, povestea călugărul Nicolae Ionescu, cel care s-a îngrijit de casă.
„Până în urmă cu câţiva ani, această căsuţă, folosită şi ca şură, fusese lăsată în paragină. Ea a fost amenajată, pentru a putea fi din nou locuită. Deşi drumul este greu până aici, tot mai mulţi oameni ajung pe Dealul Bujoara pentru a vedea unde s-a născut părintele”, povestea călugărul Nicolae Ionescu, cel care s-a îngrijit de casă.
Casa părintelui Arsenie Boca scoasă la vânzare
„OPORTUNITATE UNICĂ, IN ROMANIA, PENTRU INVESTITORII IMOBILIARI!
Se vinde locul natal al Sfântului Părinte Arsenie Boca, de pe dealul Bujoara, din satul Vața de Sus, comuna Vața de Jos, județul Hunedoara. În Munții Metaliferici, din județul Hunedoara, într-un peisaj de poveste, într-un loc retras, binecuvântat, la o altitudine de 600-650 m, în 1910 a văzut lumina zilei, cel ce avea să fie cunoscut și numit în popor Sfântul Ardealului, părintele Arsenie Boca. Aici și-a petrecut copilăria până la vârsta de 12 ani, alături de mama sfinției sale, Creștina și tatăl Iosif.
Astăzi se mai păstrează doar vatra casei părintești, însemnată de o cruce de marmură albă, ridicată de credincioșii locului, iar ca semn de sfințenie a locului astăzi se află construită o frumoasă bisericuță a Schitului Bujoara, schit de măicuțe, ce poartă hramul și ocrotirea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, de la Neamț.
Proprietatea are 8,5 Ha – Teren extravilan, fânețe și teren arabil, 2 căsuțe + anexă + 1 foișor de vară
Locația: satul Vața de Sus, comuna Vața de Jos, județul Hunedoara, România.
Proprietatea face parte din patrimoniul spiritual ortodox, unică, inestimabilă, ca valoare spirituală.
Asteptăm ofertele dumneavoastră, pentru cumpărarea acestui mirific loc pământesc!”, arată agenția clujeană pe olx.ro, conform Apuseni Info.
Şi-a vândut casa pentru a-şi continua studiile
O mărturie a părintelui Arsenie Boca despre locul naşterii şi copilăria sa a fost păstrată în Arhivele fostei Securităţi. Aceasta datează din 1945, când părintele se afla în arestul Siguranţei Râmnicu Vâlcea.
„M-am născut în 1910, septembrie 29, în Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata, iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală”, scria Arsenie Boca, în 1945.