Când trecem la ora de vara în 2023. Ar putea fi ultima dată

În curând, România va trece la ora de vara, iar ceasurile se vor da inainte, astfel încât ora 03:00 va deveni ora 04:00

Anul acesta ar putea fi ultimul în care se face trecerea la ora de vara, întrucât Bruxelles intenționează să renunțe la această practică.

Când trecem la ora de vara în 2023

Noaptea de 25 spre 26 martie va fi mai scurta şi vom dormi mai putin. Revenirea la ora de vara se va face la data de 26 martie , duminică, atunci când ora 3:00 va deveni ora 4:00.

Comitetul de Turism și Transporturi al Uniunii Europene a propus renunțarea la schimbarea sezonieră a orei, iar din acest motiv fiecare membru UE trebuie să aleagă dacă va rămâne la ora de vară sau ora de iarnă pe viitor.

Sistemul cu ora de vară/ ora de iarnă a fost adoptat de țările europene în secolul trecut, pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970.

Sunt șanse mari ca acesta să fie ultimul an în care trecem la ora de vara. În ultimii ani, schimbarea orei a fost un subiect intens dezbătut la nivelul Uniunii Europene.

Potrivit unor date, 85% dintre europeni sunt de acord să se treacă definitiv la ora de vară, dar cu toate acestea, o decizie oficială nu a fost luată până acum.

Cum ne influenteaza trecerea la ora de vara

„Constatam in fiecare an ca trecem prin astfel de schimbari. Dar ar trebui sa nu scapam din vedere faptul ca trecem de fapt printr-un proces de adaptare la sezonul rece si ca de fapt acesta provoaca schimbari.

Noi functionam dupa lumina solara si in momentul in care se scurteaza ziua ne simtim mai obositi sau chiar avem deficit de atentie”, a spus Lorena Diaconescu, psiholog.

„E o iluzie ca dormim mai mult, asta se intampla intr-o singura noapte. Cred ca ar trebui sa acordam mai multa atentie calitatii somnului si sa incercam sa cuprindem acele ore in care intr-adevar se refac circuitele nervoase – intervalul intre 10 seara si 3 dimineata.

Tot ce se intampla dupa 3 dimineata este somnul de frumusete. Si acela este important, evident, dar ar trebui totusi sa folosim timpul in care sa ne odihnim”, a mai spus psihologul.

„Eu i-as sfatui pe parintii de copii si de adolescenti sa profite de acest moment pentru reglarea orei in care se desfasoara somnul copiilor. Stim, ei vor sa stea mai mult.

Cercetătorii spun că pentru a trece mai ușor la noul ritm, trebuie sa reduci consumul de stimulente, precum cafeaua, ceaiul negru și orice fel de energizante timp de jumătate de lună. Deși sunt puțini care cunosc acest lucru, medicii susțin că schimbarea orei ne poate afecta serios organismul.

Însă, nu toți oamenii au parte de schimbările acestea. Unii nu au părut afectați de-a lungul timpului. Se spune că cei mai afectați de schimbarea orei sunt copiii și persoanele în vârstă.

Astfel, adaptarea completă a organismului la noul program se va intampla în aproximativ două săptămâni, așa că nu iti impune sa ai mai multă răbdare in aceasta privință.

Când se schimbă ora până în 2029

Schimbarea orei se face cu o unitate orară, (60 de minute) astfel că ora exactă rămâne aceeași cu privire la minute și secunde.

Schimbarea orei, de două ori pe an, adica trecerea de la ora de iarnă la ora de vară și invers, se face cu scopul de a beneficia de cât mai multă lumină naturală în lunile de pe perioada verii.

Lasă un comentariu