Când trecem la ora de iarnă. Toți românii trebuie să știe

Se dă ceasul din nou, iar de data aceasta trecem la ora de iarnă. În curând se va schimba ora, iar informația trebuie să ajungă la toți românii. Află data exactă de la care ora 4.00devine 3.00 și ziua din care apar schimbări importante în viața fiecăruia.

Mai sunt doar câteva zile până când vom trece la ora de iarnă. Din acel moment, ora 4.00 devine ora 3.00. Deși se vorbea de mult timp să se renunțe la această procedură, România nu s-a retras nici de data aceasta. Comisia Europeană a propus renunțarea la ora de iarnă, dar până în prezent nu a fost luată o decizie clară. Astfel, țara noastră va reveni la ora de iarnă, când noaptea va fi cea mai lungă din an.

De obicei, trecerea la ora de vară se face în ultimul weekend din luna martie, în timp ce trecerea la ora de iarnă se face în ultimul weekend din luna octombrie în fiecare an. Anul acesta, trecerea la ora de iarnă se face între 29 și 30 octombrie, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Schimbarea orei are o mulțime de efecte asupra noastră, mai ales a sănătății. Cel mai mult ne afectează din punct de vedere psihic, pentru că vom fi foarte posomorâți și lipsiți de vlagă, mai ales persoanele cu probleme psihice.

Mai mult, apar perturbări ale somnului și ale ritmurilor circadiene. Tiparul de somn se reglează în aproximativ o săptămână, dar pot apărea și probleme ale metabolismului, dureri de cap. Oamenii au probleme când vine vorba de acomodarea la un nou stil și durează câteva zile până când se acomodează organismul.

Chiar dacă mulți nu recunosc, majoritatea resimt schimbările. Se spune că vom trece mai ușor peste această perioadă dacă renunțăm la consumul de stimulente precum cafeaua, ceaiul negru și orice fel de energizante timp de jumătate de lună.


Lasă un comentariu